Sari la conținut
🇷🇴 România

Ce sa vizitezi in Transilvania

Transilvania este o adevarata comoara turistica ce ofera o multime de atractii. Daca programezi o calatorie si nu stii ce sa vizitezi in Transilvania, in acest articol vei afla despre 4 obiective ce merita a fi vazute. Transilvania este si una din cele mai ofertante regiuni din Romania. Biertan este un sat aflat la vre

Bogdan Petrescu 6 min de citit
Ce sa vizitezi in Transilvania

Articolul conține linkuri afiliate către parteneri (GetYourGuide, Viator, Aviasales etc.). Dacă rezervi prin ele, primesc un mic comision — fără cost suplimentar pentru tine. Recomand doar servicii pe care le-am folosit sau le consider de încredere.

Transilvania este o adevarata comoara turistica ce ofera o multime de atractii. Daca programezi o calatorie si nu stii ce sa vizitezi in Transilvania, in acest articol vei afla despre 4 obiective ce merita a fi vazute. Transilvania este si una din cele mai ofertante regiuni din Romania.

Biertan

este un sat aflat la vreo 30 km de Sighișoara și este una din primele așezări săsești din Transilvania. Prima atestare documentară datează din anul 1283, iar din 1993, Biertan este inclus în Patrimoniul UNESCO. Atracția principală este Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate aflat pe un mic deal din centrul localității. Biserica a fost construită între anii 1493-1522. Intrăm, iar după primele trepte găsim un mic birou – de aici luăm bilet, dar găsim și cărți, cd-uri, suveniruri, hărți etc.

Continuăm urcarea pe frumoasa scară din lemn, apoi ieșim în curtea interioară, unde sunt mai multe turnuri, cel mai mare fiind turnul cu ceas. Mecanismul original datează din sec.XVI, fiind înlocuit în 1883 cu cel de astazi. Turnul Slăninii era utilizat pentru păstrarea tradiționalei slănini săsești. Fiecare familie aducea slănina la păstrare și se ținea o evidență riguroasa pentru cantitatea adusă.

Ce să vizitezi în Transilvania
Ansamblul Bisericii Evanghelica Fortificate din Biertan
Biertan
Ce să vizitezi în Transilvania - Biertan
Scara de lemn are circa 100 m lungime
Ce să vizitezi în Transilvania - Biertan
În curte sunt mai multe turnuri
Biertan
Ce să vizitezi în Transilvania - Biertan
Turnul Slăninii

În alt turn erau închiși cei care doreau să divorțeze. Aveau la dispoziție o singură farfurie, cană, furculiță, lingură și un pat. Se spune că, de-a lungul a 300 de ani, un singur cuplu nu a renunțat la ideea de a se despărți, toți ceilalți ieșeau împăcați și astfel nu se mai apela la judecată. Vizitați și biserica, în care atracția principală este altarul format din 28 de panouri realizate de un pictor necunoscut între anii 1482 și 1513. În forma deschisă se văd 18 picturi,iar în forma închisă se pot vedea alte 10 picturi.

Ce să vizitezi în Transilvania - Biertan
Ce să vizitezi în Transilvania- Biertan
În forma deschisă se văd 18 panouri pictate
Ce să vizitezi în Transilvania - Biertan
Din turn vedem peisajul rural
Biertan
Satul Biertan
Biertan
Biertan
Scara de lemn este asemănătoare cu cea din Sighișoara

Saschiz        

Este o altă localitate cu aer medieval, situată la circa 20 de km de Sighișoara, pe DN13/E60. Obiective importante – turnul cu ceas, biserica și cetatea de pe deal. Biserica fortificată Sf.Ștefan, construită între 1493-1496 și cetatea fac parte din Patrimoniul UNESCO. Turnul cu ceas, de lângă biserică, are inscripționat în partea de sus anul 1837 și seamănă cu cel din Sighișoara. Nu poate vizitat la interior,deoarece se află (din păcate) într-o stare avansată de degradare.

Doream să intrăm în biserică – am încercat vreo 3 uși,toate închise. În partea dreaptă a bisericii este un mic birou de turism, de unde aflăm drumul către cetate și orarul de vizitare al bisericii 10-18. Mă uit la ceas, este ora 16 și întreb dacă este închisă biserica. Mi se spune că doamna care are cheia, probabil a plecat acasă, că a stat toata ziua in frig. Ne resemnăm și pornim către ruinele vechii cetăți medievale, ridicată prin sec. al XIV-lea pentru a proteja locuitorii comunei de invazii.

Ce să vizitezi în Transilvania - Saschiz
Turnul cu Ceas datează din anul 1837
Saschiz
Ruinele cetății se văd din drumul național
Saschiz
Frumosul turn nu poate fi vizitat
Saschiz
Pe sub acest pod se trece și începem urcușul spre cetate
Saschiz
Poteca urcă ușor prin pădure
Ce să vizitezi în Transilvania
Ce să vizitezi în Transilvania - Saschiz
De la baza zidurilor cetății se vede o parte din Saschiz

Vechea cetate medievala

Trecem podul de lemn, iar după ultima casă urmăm drumul de căruțe ce urcă ușor. Sus vom auzi doar triluri de păsărele și zumzetul gâzelor. Peisajul care se desfășoară în fața ochilor merită efortul de a urca 20-30 de minute. În 2010, la inițiativa unor investitori britanici, s-a deschis în localitate o fabrică de gemuri și siropuri – angajații sunt locuitori din zonă.

Sunt create mai multe centre de colectare a materiei prime pentru această fabrică: fructe de pădure, rubarbă, soc,coacăze etc. Fabrica livrează la export (Marea Britanie fiind principalul client), dar aceste produse se găsesc și la magazinul Pivnitele Bunicii din Saschiz.

Saschiz
Merită să urcați până aici
Saschiz
Ruinele cetății din Saschiz
Ce să vizitezi în Transilvania - Saschiz
Saschiz
Saschiz
O băncuță pentru odihnă și comtemplarea peisajelor
Saschiz
Saschiz
Zidurile fostei cetăți din Saschiz
Ce să vizitezi în Transilvania - Saschiz
Saschiz văzut din turnul cetății

Viscri

este de asemenea inclus pe lista UNESCO. În localitatea Bunești de pe drumul E60, întâlnim un indicator către Viscri, pe drumul 104L. Distanța de 8 km se parcurge pe un drum frumos ce şerpuieşte printre dealurile împădurite. Mai multe drumuri forestiere se desprind din acest drum și dacă aveți o mașină corespunzătoare vă puteți încumeta la o plimbare off-road.

La intrarea în sat, asfaltul se termină și veți intra pe ulițele cu pământ și pietriș ale acestui sătuc. Localnicii au expuse la porțile caselor, produse confecționate de ei, unele luând calea exportului cu ajutorul turiștilor străini care vizitează zona.

Ce să vizitezi în Transilvania - Viscri
De la intrarea în sat se vede Ansamblul Bisericii Fortificate din Viscri
Ce să vizitezi în Transilvania - Viscri
Adăpătoare pentru animale
Viscri
Ulițele satului sunt pietruite
Ce să vizitezi în Transilvania - Viscri
Viscri
Viscri
La porțile caselor,localnicii vând produse realizate manual

Biserica Fortificata

După cum știți, Prințul Charles a cumpărat și aici o casă. Pe marginea ulițelor sunt mulți peri, astfel că puteți gusta dacă veniți la momentul oportun. Deși orarul de vizitare al bisericii este 10-18, între 10.30 și 11 nu am găsit pe cineva care să descuie porțile ferecate. Am dat ocol, ne-am mai plimbat, au venit și alți turiști, care știau despre același orar de vizitare, dar …degeaba – poarta tot închisă a rămas. Am oprit la marginea satului și am făcut o poză Ansamblului Bisericii Fortificate și cu asta am rămas – sper ca data viitoare să găsesc deschis.

Viscri
Ulițele din Viscri
Viscri
Ulițele pietruite din Viscri
Viscri
Mod ecologic de deplasare prin Viscri
Viscri
Un măgar gustă din perele căzute din pom
Viscri
Doriți să cumpărați ?
Viscri
La revedere Viscri !

Racoș

Localitatea cu acest nume se află la 1 oră de Brașov (68 km). Din parcarea generoasă vom avea de mers în două direcții diferite pentru a vedea atracțiile de aici. Coloanele de bazalt și Lacul de smarald fac parte din Rezervația Racoș.

Coloanele de bazalt

Primul drum de vreo 300 de metri l-am parcurs spre Coloanele de bazalt. Acestea au o înălțime de 10-12 m și au o vechime de 1,5 milioane de ani. Ele s-au format prin răcirea rapidă a lavei vulcanice.

Ce să vizitezi în Transilvania - Racoș
Coloanele de Bazalt de la Racoș.
Ce să vizitezi în Transilvania - Racoș
Coloanele au o înălțime de 10-12 metri
Racoș
Racoș
Satul Racoș
Racoș
Astfel de flori se pot vedea în această zonă
Racoș
Peisaj rural transilvănean

Lacul de smarald

Înapoi spre parcare și urmăm drumul spre Lacul de smarald, o  minunăție de lac, cu culori splendide. Se poate ajunge chiar pe marginea lacului – sunt și câteva băncuțe de unde puteți savura peisajul. Se poate urca și spre vulcanul stins – drumul de acces era închis în august 2020 pentru ceva filmări. De sus, admirăm peisajul rural și coborâm spre parcare.

Drumul ocolește lacul, iar de aici, de sus, imaginea lacului este parcă și mai frumoasă. Multe din frumusețile transilvănene sunt încă necunocute turiștilor români,dar prin mici eforturi făcute de autoritățile locale se poate promova turismul în aceste zone. Salvează și tu acest articol pentru a ști ce sa vizitezi in Transilvania. Alte info despre Racoș – AICI

Ce să vizitezi în Transilvania
Apa lacului are culori foarte frumoase
Ce să vizitezi în Transilvania - Racoș
Racoș
Lacul de smarald de la Racoș
Ce să vizitezi în Transilvania - Racoș
Satul Racoș văzut de pe dealurile înconjurătoare
Racoș
De sus se deschide o altă perspectivă asupra lacului
Ce să vizitezi în Transilvania - Racoș
Lacul de smarald văzut de sus
Galerie foto · 49 imagini

Mai mult de făcut în Europa

Dacă ți-a plăcut articolul, ia în calcul una dintre opțiunile de mai jos pentru următoarea călătorie.

Distribuie: WhatsApp Facebook
Continuă călătoria

Articole asemănătoare

Casa Colectiilor – 50.000 de amintiri sub acelasi acoperis
🇷🇴RomâniaEuropa
4 min

Casa Colectiilor – 50.000 de amintiri sub acelasi acoperis

Casa Colectiilor este unul dintre muzeele unice in Romania, despre care puțină lume știe. Dacă despre Muzeul de Papusi, situat tot in Targu Secuiesc am scris pe acest blog de calatorie, un articol detaliat – puteți citi AICI – astăzi vom face o vizita printr-un alt muzeu inedit și anume Casa Colectiilor Inaugurată în a

Citește articolul
Unic in Romania-Muzeul de Papusi
🇷🇴RomâniaEuropa
3 min

Unic in Romania-Muzeul de Papusi

Pe acest blog de calatorii doresc sa fac cunoscut si un muzeu unic în Romania – Muzeul de Papusi din Targu Secuiesc. In aceasta calatorie facuta prin judetul Covasna am reusit sa vad si aceasta minunata si deosebita galerie cu papusi. Expozitia de papusi Aceasta expozitie este de fapt o colectie privata ce reuneste 150

Citește articolul
Muntii Ciucas – Simfonia florilor de rododendron
🇷🇴RomâniaEuropa
4 min

Muntii Ciucas – Simfonia florilor de rododendron

In fiecare an in luna iunie, natura ne ofera in Muntii Ciucas, simfonia florilor de rododendron. In acest articol de pe blog vei gasi toate detaliile necesare pentru o calatorie foarte colorata. Această explozie de culoare, cu multe nuante de roz durează 2-3 saptamani. Este perioada ideala sa admiri rododendronii inflo

Citește articolul
Satic-Podu Dambovitei – obiective turistice
🇷🇴RomâniaEuropa
5 min

Satic-Podu Dambovitei – obiective turistice

Zona Satic-Podu Dambovitei cu multimea de obiective turistice, reprezinta o alternativa excelenta la zona Bran-Moeciu sau la valea Prahovei. In acest articol de pe blog te invit intr-o calatorie prin o zona mai putin cunoscuta si frecventata. Localizare Zona Satic-Podu Dambovitei este situata la 4 km de Rucar si la o o

Citește articolul
Te pot ajuta cu o destinație?

Consideri că te pot ajuta? Sunt la un click distanță!

Scrie-mi despre destinația care te interesează — primești sfaturi reale, din experiență, nu copy-paste de pe forumuri.

Scrie-mi