Calabria – top 5 locuri de vizitat
Descoperă Calabria, una dintre cele mai autentice și puțin cunoscute regiuni din sudul Italiei. Vezi un top 5 al celor mai frumoase locuri de vizitat, de la sate medievale cocoțate pe stânci până la plaje cu apă de cristal.

ⓘ Articolul conține linkuri afiliate către parteneri (GetYourGuide, Viator, Aviasales etc.). Dacă rezervi prin ele, primesc un mic comision — fără cost suplimentar pentru tine. Recomand doar servicii pe care le-am folosit sau le consider de încredere.
În acest articol de pe blog vom afla mai multe despre un top 5 locuri de vizitat în Calabria, o regiune superbă din sudul Italiei, care este încă mai puțin cunoscută și vizitată de turiștii de masă. Acest top este realizat pe baza experiențelor și vizitelor mele personale.
Calabria – top 5 locuri de vizitat
Situată în „vârful cizmei”, Calabria este recunoscută la nivel internațional pentru plajele sale minunate cu ape cristaline și orășelele tradiționale cu o amplasare spectaculoasă pe stânci. Gastronomia specifică zonei include două ingrediente de bază, nelipsite din bucătăria calabreză: celebra ceapă roșie de Tropea și ardeiul iute (peperoncino). Deși regiunea a avut în trecut o reputație mai puțin favorabilă din cauza crimei organizate, statisticile și realitatea din teren arată clar că turiștii nu sunt deloc afectați de acest fenomen, zona fiind foarte primitoare.
ℹ️ Ghid Practic: Cum ajungi și cum te deplasezi în Calabria
✈️ Aeroport principal: Cel mai simplu mod de a ajunge este să zbori pe aeroportul internațional Lamezia Terme (SUF), principala poartă de intrare în regiune.
🚗 Transport recomandat: Pentru a explora în ritm propriu plajele ascunse și satele de pe stânci, o mașină închiriată direct din aeroport este cea mai bună opțiune. Șoselele de pe coastă oferă panorame uluitoare.
🚊 Varianta cu trenul: Orașe mari precum Tropea, Pizzo sau Scilla sunt conectate foarte bine prin linia ferată de-a lungul coastei (Ferrovie dello Stato), fiind o alternativă ieftină dacă nu doriți să conduceți.
1. Tropea: Perla incontestabilă a Calabriei
Supranumit și Perla Calabriei, Tropea este cel mai pitoresc și faimos oraș de pe întreaga coastă. Punctul principal de atracție al așezării este centrul său istoric, așezat spectaculos pe o stâncă masivă de tuf, la o înălțime de 60–70 de metri direct deasupra mării. Tropea oferă unele dintre cele mai frumoase vederi la mare, iar pe o altă stâncă izolată din apropiere se află emblematicul Santuario di Santa Maria dell’Isola. În schimbul unei taxe modice, puteți vizita interiorul sanctuarului și grădinile sale suspendate.

Santuario di Santa Maria dell’Isola

O vizită aici vine la pachet cu niște panorame superbe, de un magnetism aparte. Cea mai importantă arteră stradală din oraș este Corso Vittorio Emanuele, care înaintează printre clădiri vechi și se termină brusc pe un balcon suspendat, de unde se deschid priveliști minunate deasupra plajei. Plajele de aici, cu nisip alb și ape turcoaz, sunt situate într-un decor stâncos cu adevărat spectaculos.

Priveliște de la unul din balcoanele orașului

Stânca pe care este poziționat centro storico și plaja orașului

Alee din centro storico

Mici magazine prin centro storico

Centro storico și faimosul desert local Tartufo
Centrul vechi este împânzit cu clădiri istorice martore ale trecutului. Pe aleile și străduțele înguste găsim baruri primitoare, cafenele cochete și restaurante potrivite pentru toate gusturile. Mâncarea este simplă, gustoasă și realizată cu ingrediente locale de foarte bună calitate. Un farmec aparte îl dau micile magazine de familie, unde veți fi serviți chiar de către proprietari (unii dintre ei având o vârstă de peste 65–70 de ani).
Nu ratați sub nicio formă desertul local faimos, Tartufo di Pizzo – o bilă delicioasă de înghețată artizanală cu inimă de ciocolată lichidă, acoperită cu un strat dens de cacao și fistic. Info Tropea

Corso Vittorio Emanuele – strada principală

Dimineața străzile sunt libere

Magazin cu produse locale

Tricouri haioase


Desertul local, tartuffo
2. Scilla: Mitologie și tradiții pescărești la Strâmtoarea Messina
Situat la o distanță de circa 90 de kilometri de Tropea, în pitorescul orășel Scilla puteți parca mașina în apropierea castelului Ruffo. Fortăreața este amplasată pe o stâncă masivă înconjurată de apele mării din trei laturi. De aici avem priveliști splendide deasupra plajei lungi din Scilla, dar se poate observa în depărtare și profilul insulei Sicilia, aflată peste drum de strâmtoarea Messina.
Cartierul Chianalea
Centrul istoric este situat chiar lângă castel. Pe unele alei extrem de înguste, dacă întinzi mâinile în lateral, poți atinge simultan pereții ambelor case. Magazinele mici, dichisite și fermecătoare, alături de casele foarte vechi ale pescarilor, reprezintă un bun prilej pentru o plimbare pe jos.
Bineînțeles că nu lipsesc hainele și rufele întinse la uscat pe sârme direct prin balcoanele caselor, un element clasic al Italiei de Sud. În această parte a orașului numită Chianalea, valurile mai mari se sparg direct de zidurile caselor, un decor foarte frumos de fotografiat.

Micul port din Scilla

Castelul Ruffo și plaja din Scilla

Alee din Scilla

Plaja orașului – în dreapta,în fundal se vede Sicilia

Aleea spre castel

Pe aleile înguste soarele ajunge cu greu

Nu cred că e prea plăcut să stai în acele case
3. Capo Vaticano: Apusuri de poveste deasupra Insulelor Eolie
Continuăm acest top 5 locuri de vizitat din Calabria cu o locație foarte căutată de iubitorii de natură, Capo Vaticano. De aici se pot admira apusuri de neuitat pe mare, iar pe terasa special amenajată pe stânci se adună în fiecare seară nenumărați turiști dornici de panorame romantice. Când am ajuns noi, soarele era încă destul de sus, așa că am profitat pentru a face o mică plimbare pe potecile din zonă.
Există o potecă îngustă care coboară din zona farului spre mare – locul pentru priveliște este situat sus pe stâncă, iar marea se află la circa 1 kilometru de mers pe jos. Apusul de aici este memorabil, mai ales când cerul este presărat cu câțiva nori care schimbă monotonia culorilor. În fundal se pot zări frumos insulele Eolie, cu profilul vulcanului Stromboli în rol principal.

Plajele de lângă Capo Vaticano

Apa are culori superbe

Bărcuțe care parcă plutesc

Produse locale

Apus la Capo Vaticano

În fundal se văd insulele Eolie – în dreapta este Stromboli
4. Spiaggia di Riaci: Canioanele de stâncă din apele mării
În imediata apropiere de Tropea (la doar 3 kilometri distanță) veți găsi cea mai frumoasă plajă din întreaga zonă (părere personală): Spiaggia di Riaci. Plaja de aici are în spate câteva stânci mari din tuf, frumos modelate de acțiunea vântului și a valurilor în forme unice. Pe la jumătatea plajei, alte stânci masive separate împart fâșia de nisip în două – cu puțină atenție și grijă, vă puteți urca pe aceste pietre pentru a face fotografii panoramice spectaculoase.
În zilele cu mult soare, apa mării are niște nuanțe de turcoaz foarte frumoase. Pe această plajă trebuie totuși să știți că adâncimea apei crește destul de rapid, motiv pentru care locul nu este cel mai indicat pentru familiile cu copii mici.

Spiaggia Riaci este la 3 km de Tropea

Aici aveți nevoie de papuci speciali – în apă sunt mai multe pietre

Stâncile modelate de vânt

Apa are culori minunate

5. Pizzo: Orașul vechi și patria oficială a înghețatei Tartufo
Ultimul pe lista noastră este Pizzo, un alt orășel calabrez care merită din plin o vizită completă. Ar fi ideal să ajungeți aici spre seară, pentru a prinde momentul unui apus fascinant pe mare. Ca și în Tropea, centrul istoric din Pizzo este poziționat strategic pe o stâncă înaltă deasupra mării.
Piazza della Repubblica este probabil cea mai căutată și animată piață din oraș. Aici se află zona de belvedere La Balconata, locul unde se strânge multă lume pentru fotografii cu marea și cu insula pe care se află vulcanul Stromboli.
Tot în această piață centrală sunt foarte multe terase și cafenele unde puteți savura faimosul preparat din zonă – originalul Tartufo di Pizzo. nchei aici acest top 5 locuri de vizitat în Calabria – alegeți cu încredere o vacanță în această regiune minunată din... Italia!


Taxiuri în Pizzo

Piazza della Republica

Apus deosebit în Pizzo

În zare se vede Insula Stromboli

Norii dau culoare

Seara prin Pizzo

Ghidul complet al seriei de călătorie în Calabria
Dacă vreți să descoperiți în detaliu secretele acestei regiuni, am pregătit ghiduri specifice pentru fiecare destinație importantă. Pentru a explora mai departe, citiți [Ghidul complet al obiectivelor din Calabria] și articolul dedicat pentru o [Vacanță reușită în Tropea].
Mai mult de făcut în Europa
Dacă ți-a plăcut articolul, ia în calcul una dintre opțiunile de mai jos pentru următoarea călătorie.
Cele mai populare experiențe pe GetYourGuide — confirmare instant, anulare gratuită.
Tururi premium, ghizi locali, opțiuni multi-zi. Bun pentru destinații exotice.
Localrent — rentale locale, fără surprize la preț. Filtrare automată pe oraș.
Articole asemănătoare
🇮🇹ItaliaEuropaVacanta in Italia – Lacul Iseo si obiective turistice
Planifici o vacanță în Italia? Descoperă un ghid complet dedicat obiectivelor turistice de la Lacul Iseo. De la pitorescul sat de pescari Peschiera Maraglio de pe insula Monte Isola, până la traseele de promenadă din Sulzano și Sensole.
Citește articolul
🇮🇹ItaliaEuropaDrumul alpin Passo dello Stelvio – un vis implinit
Ghid complet pentru cucerirea celei mai faimoase trecători montane din Alpii Italiei. Descoperă cum să abordezi cele 48 de serpentine ac de păr din Passo dello Stelvio, sfaturi auto esențiale pentru mașină și traseul de coborâre prin satele de poveste din Elveția.
Citește articolul
🇮🇹ItaliaEuropaObiective turistice din Calabria
Ghid extins dedicat celor mai importante obiective turistice din Calabria, Italia. Descoperă comorile ascunse din Scilla, Pizzo sau Capo Vaticano, alături de recomandări culinare autentice.
Citește articolul
🇮🇹ItaliaEuropaVacanta in Tropea – Perla Calabriei
Ghid practic pentru o vacanță de neuitat în Tropea, Perla Calabriei. Descoperă farmecul centrului istoric suspendat pe stânci, secretele din Santa Maria dell'Isola și detalii despre plajele de top.
Citește articolul