Atractii turistice in jurul lacului Maggiore
Exista o multime de atractii turistice in jurul lacului Maggiore – Italia. Avand o lungime de 55 de km, Maggiore este al doilea lac, ca marime, dupa lacul Garda. O mare parte din suprafață este în Italia și doar o mică parte este în Elveția. Zona beneficiază de o climă blândă, cu o vegetație luxuriantă, […]

ⓘ Articolul conține linkuri afiliate către parteneri (GetYourGuide, Viator, Aviasales etc.). Dacă rezervi prin ele, primesc un mic comision — fără cost suplimentar pentru tine. Recomand doar servicii pe care le-am folosit sau le consider de încredere.
Exista o multime de atractii turistice in jurul lacului Maggiore – Italia. Avand o lungime de 55 de km, Maggiore este al doilea lac, ca marime, dupa lacul Garda. O mare parte din suprafață este în Italia și doar o mică parte este în Elveția. Zona beneficiază de o climă blândă, cu o vegetație luxuriantă, cu sate cochete și cazări numeroase. Fiind cazat în Milano am ales trenul pentru a face o calatorie de 1 zi în Verona, la fermecătorul Lago Iseo sau aici la Maggiore.
Vă recomand să luați bilete la tren de la automatele din gări, eventual cu 1 zi înainte sau online. La casele de bilete din gară pot fi cozi lungi și puteti pierde trenul. Nu uitați să validați biletele înainte de urcarea în tren, la aparatele galbene instalate pe peron. Din Milano Centrale este tren direct la 8.25 și în 67 de minute ajungeți în Stresa. În 2023 un bilet costa 8,60 euro/pers/sens cu trenurile companiei Trenord .
Stresa este orășelul cel mai apropiat de obiectivele principale – Isola Pescatori, Isola Bella și Isola Madre, care fac parte din patrimoniul cultural lăsat de familia Borromeo. De la gară, urmați indicatoarele către debarcaderul central, unde vă vor întâmpina ,,căpitanii’’ bărcuțelor cu care se face deplasarea către și între insule.
Din cele 3 insule noi am vizitat Pescatori și Bella. Am preferat să vedem totul relaxați, în liniște, nu pe repede înainte. Alegeți biletul dorit de AICI. Un bilet Stresa-Isola Pescatori-Isola Bella-Stresa a fost 10 euro/persoană.
Isola Pescatori
are 350 m lungime și 100 m lățime. Pescatori este singura insulă locuită permanent (din cele 3) și are mai puțin de 100 locuitori. Pe străduțele înguste sunt case cu balcoane lungi folosite în trecut pentru uscarea peștelui. Din balconul camerei poți da mâna cu vecinul de peste drum – distanța între balcoane este de 1 m. Nu vă puteți imagina câte veți găsi pe această micuță insulă: magazine cu paste home-made, pizzerii, gelaterii, chiar și o mică biserică.
Insula are și zone verzi, cu palmieri și flori. Restaurantele de aici servesc preparate locale sau pește prins chiar din lac. Străduțele au un farmec aparte, casele sunt minunate, cu multe flori. Oamenii veseli, magazinele drăguțe plus aerul curat – toate la un loc fac ca plimbarea să fie extrem de relaxantă și să rămână în amintire pentru totdeauna.

Isola Bella
Impresionat de ceea ce am vazut aici, am plecat către Isola Bella, care are o lungime de 320 m și o lățime de 180 m. Strada principală, Lungolago Vittorio Emanuele, este o promenadă cu restaurante cochete, cafenele și magazine cu suveniruri.
Palazzo Borromeo
În anul 1632 contele Carlo III Borromeo a început construcția unui palat pe care l-a dedicat soției sale Isabella – de aici provine numele acestei insule. Ar fi păcat să ratați sălile somptuoase ale palatului, din care Salone Grande și Sala del Trono se remarcă prin decorațiunile lor. Văzând mobilierul și oglinzile vă puteți imagina balurile și petrecerile care au avut loc aici, cândva, demult.
Alte puncte culminante ale palatului sunt Salone delle Feste, Sala da Ballo, Sala della Musica și cele 6 grote. Pereții și tavanele acestor grote sunt decorate cu scoici sau pietricele și sunt foarte răcoroase. Ultima sală este cea a tapiseriilor, iar de aici se iese în grădinile exterioare.

Gradinile
Aceste grădini vă întâmpină cu aranjamente florale deosebite. Printre plante, flori și arbuști ornamentali vom vedea și câteva exemplare superbe de păuni albi. Grădinile terasate care se intind până la apă vor solicita mult aparatele de fotografiat. Peste jumătate din suprafața insulei este ocupată de acest palat și grădinile luxuriante. Palatul și grădinile se pot vizita între lunile martie si octombrie – de evitat lunile iulie si august când sunt foarte aglomerate. Info AICI

Foarte încântați de cele văzute, am luat vaporașul către Stresa. Faleza care se întinde de-a lungul lacului are multe spații verzi, flori și băncuțe. Peste drum se văd câteva hoteluri rafinate, magazine micuțe și terase. Am plecat spre Milano cu amintiri deosebite și cu dorința de a reveni pe aici. Alte info – http://www.visitstresa.com/
Aceste atractii turistice in jurul lacului Maggiore – Italia, merită din plin o vizită. Sper să le vedeți și voi !
Mai mult de făcut în Europa
Dacă ți-a plăcut articolul, ia în calcul una dintre opțiunile de mai jos pentru următoarea călătorie.
Cele mai populare experiențe pe GetYourGuide — confirmare instant, anulare gratuită.
Tururi premium, ghizi locali, opțiuni multi-zi. Bun pentru destinații exotice.
Localrent — rentale locale, fără surprize la preț. Filtrare automată pe oraș.
Articole asemănătoare
🇮🇹ItaliaEuropaBari, Puglia – Ghid autentic pentru o escapada de neuitat
De multe ori trecut cu vederea in favoarea vecinelor mai renumite, Bari este un mix electrizant de istorie medievala, viata autentica si o faleza spectaculoasa. Bari nu este doar capitala regiunii Puglia, este o poveste autentica a sudului Italiei, condimentata cu focaccia barese si sunet de mare Adriatica. Bari Acest
Citește articolul
🇮🇹ItaliaEuropaMatera – orasul cu case sapate in stanca
Matera – orasul cu case sapate in stanca (denumite sassi ) este, fara indoiala, cea mai spectaculoasa comoara ascunsa a Italiei. Un oras in care istoria de peste 10.000 ani se imbina cu farmecul modern, transformand o vizita aici, intr-o experienta memorabila. Mai este renumit si pentru bisericile rupestre – aici a fil
Citește articolul
🇮🇹ItaliaEuropaGhid complet insula Ischia – Italia
In acest articol de pe blog vei gasi un ghid complet pentru o calatorie pe insula Ischia din Italia. Ischia este cea mai mare dintre insulele aflate in Golful Napoli, pe coasta vestica a Italiei. Este o destinatie mai putin vizitata si cunoscuta, desi este extrem de ofertanta din punct de vedere turistic. Cum se [&hell
Citește articolul
🇮🇹ItaliaEuropaCortina d'Ampezzo – Italia
Cortina d'Ampezzo – Italia este o statiune faimoasa si renumita mai ales pentru sporturi de iarna. Situata in inima muntilor Dolomiti, Cortina este o locatie exclusivista si selecta. Considerați de mulţi drept cei mai frumoşi munţi din lume, Dolomitii au intrat în patrimoniul UNESCO în 2009. Am petrecut mai multe zile
Citește articolul